Pe masura ce inainta pe alee simtea cum aerul se transforma in pereti, strangandu-se in jurul lui din ce in ce mai mult pana ajunse sa mearga cu mainile la spate si pasi de gaina. Isi simtea rasuflarea din ce in ce mai greoaie. Se molipsise de acel aer busit de peretii cuibului de viespi. Ar fi vrut sa isi sfasie hainele de pe el, nasturii sa nu-l mai intepe, gulerul sa nu-l mai sugrume, fermuarul sa nu-l mai inabuse. Ar fi vrut sa-si inteleaga "starea" dar informatile pe care le primea din universul lui se transformau in durere. Isi izbea mana de piept si in cap informatile deveneau tot mai rare. Era deja prea tarziu sa mai faca ceva...asa ca se opri. Singur in mijlocul lui Nicaieri drept si intepenit ca un stalp. Lipsit insa de electricitate.
Ochii primeau doar anumite feedback-uri din partea stanga a corpului, lipsiti de amintiri. Nu intelegea nimic si toata lumea il evita, ca si cum ar fi fost el insusi un canal parasit plin de imagini si idei. Se ciocneau de el. Un bancher grabit il loveste cu diplomatul, copilul, acest diavol in miniatura, arunca iar si iar o minge catre el, politaiul isi da sapca de pe ochi ca sa-l vada mai bine..."dar tu de unde naiba ai cazut?". Asta sa fie singura problema a politzaiului??
Stia ca despre el e vorba dar viata-i parea scrisa de altcineva. Era o carte de Marquez ilustrata in pictura suprarealista. Cu coloana sonora psychadelica. Dar el, personajul era doar un romantic.

(Andra , i lvu)